Este unul dintre filmele pe care le asteptam cu nerabdare, m-am bucurat ca programul mi-a permis sa-l vad intr-o sambata dimineata, intr-o sala imensa si aproape goala, filmul acesta se cere vazut intr-o astfel de atmosfera. Pentru mine, Ann Hui, una dintre rarele regizoare hongkong-eze care au reusit sa se impuna pana acum, inseamna in primul rand “Boat People” (1982) (nu incetez sa sper ca intr-o zi voi vedea frumosul “Night and Fog” la cinema). Sunt atrasa de retinerea omniprezenta cu care ea cultiva povestile adevarate, delicatetea cu care manipuleaza cotidianul si melancolia tonica pe care o induc peliculele sale.
 |
| downbox.me |
“A Simple Life/Tao jie” poate fi printre altele o lectura contemporana si asiatica a simplitatii flaubertiene. Ah Tao, devotata amah care slujeste familia Leung de-o viata intreaga seamana tulburator de mult cu Félicité in felul in care intelege sa-si anuleze propria-i existenta pentru a se ocupa exclusiv de familia stapanului. Membrii acesteia au emigrat in masa la San Francisco, dar Ah Tao ramane in Hong Kong pentru a se ocupa de mezinul Roger, devenit producator de cinema in Hong Kong. Intre discreta bona si taciturnul Roger se creeaza o legatura aparte atunci cand femeia sufera un atac vascular. Pe jumatate paralizata, ea cere sa fie mutata intr-un azil pentru batrani. Accidentul il afecteaza indirect si pe Roger care, in ciuda vietii solicitante si a firii rezervate, incepe sa se ocupe de femeia care l-a crescut cu devotamentul unui fiu, fiind alaturi de Ah Tao pana in ultimele ei momente.
Filmul prezinta acest fapt divers prin cateva schimbari de perspectiva si abordare ; primul set de secvente (vizita la piata, secventa complicatei mese a stapanului, cotidianul lui Ah Tao ramasa singura) serveste de expozitie. Al doilea mare set de secvente (existenta lui Ah Tao in casa de batrani) serveste la contrazicerea expozitiei prin acumulari de fapte si gesturi relevante (vizitele lui Roger, iesirile regulate in doi, construirea raporturilor sociale intre Ah Tao si ceilalti pensionari in paralel cu nuantarea relatiei ei cu Roger). Aici filmul are pe alocuri aspecte documentare, in special privitoare la infloritoarea afacere a azilurilor intr-un Hong Kong aflat in proces de imbatranire. Roger este cel care descopera si emfatizeaza similaritatile dintre el si fosta sa doica-servitoare (celibatul, gusturile culinare cu totul aparte, o rezerva permanenta in relatiile cu ceilalti , o postura rigida pe care amandoi o adopta in spatiul public). Tot el este cel care imparte cu Ah Tao amintiri in fraze care nu au nevoie sa fie terminate pentru a fi intelese de celalalt, el este cel care nu numai ca nu contesta pozitia de fiu/nepot pe care i-o atribuie pensionarii casei de batrani, ci o si reinventeaza, o si mobileaza cu delicatete (Ah Tao este insotitoarea lui oficiala cu ocazia premierei unuia dintre filmele sale si este prezentata ca fiind matusa sa). In aceasta situatie, “the maid –spune cronicarul- becomes the lead; the mega-star is relegated (with spare, kind results) to serving her, and the other family members are essentially cameos. And this is the real core, I think, of the film”.
Mi-a placut mecanismul acesta delicat de rotatie a rolurilor sociale (Roger este sistematic luat de ceilalti drept ceea ce nu este, instalator, sofer de taxi ori nepot) si pe care familia aflata in vizita in Hong Kong o remarca. Roger o justifica vag in termenii moralei crestine sau o eludeaza cu un zambet.
Tulburatoare este de asemena abilitatea imaginii semnate de fantasticul Yu Lik-wai de a emfatiza stratul de singuratate care invaluie fiecare personaj intr-un soi de bula protectoare in ciuda aglomeratiei infioratoare in care se desfasoara existenta (filmari frontale, close-up-uri indelungi pe corpuri nemiscate invaluite in penumbra sau dimpotriva plasarea personajului undeva departe, intr-o sala pustie de asteptare in aeroport, plasarea personajului in adancime si filmarea lui de sus, de deasupra unui dedal de scari metalice etc.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu