Jurnal de TIFF ziua 1: “La demora/ The Delay” de Rodrigo Plá

Rodrigo Plá mi-a atras atentia pentru prima data cu foarte mexicanul sau film despre dragoste (de orice fel, inclusiv cea mistica) si moarte care este “Desierto adentro”. N-am mai regasit accentele bunueliene ale acestei fabule intense in “La zona” vazut ulterior cu ocazia unei alte editii TIFF, care propune o altfel de poveste (o crima care are loc intr-un luxos cartier cu aer de “bunker”) si o morala mult diferita. Plá revine cu o alta perspectiva in “La demora”, o pelicula care reia cumva in cheie moderna “Balada lui Narayama”: Maria isi iubeste tatal, Augustin, care prezinta un inceput de Alzheimer, dar si pe cei trei copii pe care si-i creste cu multa greutate singura. Femeia isi abandoneaza tatal intr-un parc incercand astfel sa forteze mana autoritatilor care poseda putine locuri in stabilimentele publice pentru batrani. 

Nu este cu siguranta primul film care sa vorbeasca despre lenta cadere in neputinta a fiintei umane, imbatranire, este insa unul dintre putinele care nu face din aceasta un sirop melodramatic. Alzheimerul este aici completat de precaritatea financiara, de distante preumblari prin cartiere sarace din Montevideo, cu blocuri gri, parcuri prafuite si locuitori obositi si indiferenti. Se traseaza ciudate conexiuni intre maladia mentala si cea sociala. 

Intre batranul abandonat si fiica sa ajunsa la capatul puterilor, se tese o ciudata legatura nascuta din mila, disperare si o afectiune morocanoasa ruareori manifesta. In ciuda ajutorului oferit cu generozitate de necunoscuti, Augustin da dovada de o demnitate iesita din comun atunci cand refuza sa paraseasca banca din parc in ideea in care Maria trebuie sa stie unde sa-l gaseasca. Auster si lipsit de smecherii scenaristice, filmul lui Plá stie cum sa abordeze cu onestitate un subiect atat de usor de convertit in melodrama. Mi-au placut camera distanta, interioarele cu lumina insuficienta, prim planurile lungi pe fete obosite sau pur si simplu goale, povestile de subtext (se vorbeste acolo despre o casa construita de Agustin care intre timp a incaput pe mainile altcuiva din familie, se aminteste despre o posibila relatie abia schitata in trecut intre Maria si Nestor, se schiteaza o relatie tulbure intre doua surori), in stare sa schiteze un univers inchegat si omogen.