Ecouri de TIFF- "Donoma" de Djinn Carrénard

“Donoma” s-a aflat pe lista mea de urgente de TIFF, sigura fiind ca acest film nu va iesi niciodata in salile locale de cinema. Auzisem deja de filmarile din 2009 cu un micro-buget de mai putin de 200 de euro, aflasem ca autorul sau, Djinn Carrénard folosit in acest scop o camera Sony imprumutata si niscai microfoane wireless pentru inregistrarea sunetului. Am fost chiar atenta la reactiile criticii in timpul festivalul de la Pusan 2010, unde filmul a avut premiera mondiala si ulterior la ecourile suscitate de premiul ACID castigat de film la festivalul de la Cannes in 2010. I-am urmarit de departe selectarea la mai multe festivaluri de cinema, problemele intampinate cu distributia, rezolvate in parte cu ajutorul Commune Image Média, un fel de mama a ranitilor pentru companiile de productie independente de cinema. Mi-a placut ideea organizarii unor proiectii de tip happening, pentru care actorii au vandut bilete si-au tras de maneca curiosii sa intre la proiectii. S-a ajuns la organizarea unei proiectii in fantasticul Art Deco Grand Rex din Paris. Mi-a placut ideea organizarii unui circuit in toata Franta, actorii si filmul imbarcati intr-un autocar, mobilizarea publicului facandu-se ad-hoc cu megafoane si “lume lume”. Ideea filmului plecat in turneu este cel putin neasteptata in tara in care cinema-ul este rege.

France culture

Ecouri de TIFF - "Himizu" de Sion Sono

“Himizu” a fost unul dintre filmele intrate in categoria “musai de vazut” la festival in mare parte pentru ca eram curioasa sa fac cunostinta cu cineastul Sion Sono. Stiind ca niciun distribuitor local nu va avea curajul de a propune o astfel de pelicula pentru vizionare intr-un program de cinema obisnuit. Sono s-a facut remarcat pana in prezent mai degraba pentru filmele incluse in ceea se s-a numit, dupa “Suicide Club”, “trilogia urii”. Revendicand o perspectiva anarhista, amestec de agitatie violenta, comedie neagra si atmosfera de sfarsit de lume, Sono este in prezent un cineast foarte apreciat in circuitul festivalurilor si cu succes de casa atat in Japonia cat si in afara ei.

Wiki

TIFF s-a mutat la Bucuresti (15-21 iunie)

Ca in fiecare an, asteptam ca selectia “mica” de la TIFF sa aterizeze la Bucuresti. Imi facusem deja planul de a inghesui in program cat mai multe restante neacoperite pe perioada festivalului, la Cluj. Stiu-eu-cine mi-a zis, nu te ingrijora, vine sigur, numai ca vei afla cu cel mult o zi inainte, mai mult vor fi cu siguranta filme de vazut, dar organizatorii le vor programa in asa fel incat sa ramai daca se poate cu buzele umflate, acum ca te-ai intors in campul muncii. Si asa a fost.

Ecouri de TIFF - de la Hitoshi Matsumoto citire

Intre Takeshi Kitano si Hitoshi Matsumoto exista si nu exista similitudini. In primul rand, amandoi pornesc de la conditia de comici populari si vedete teve (in calitate de “Beat Takeshi”, respectiv de membru al duo-ului comic “Downtown”) pentru a se lansa in lumea filmului ca actori si regizori. Umorul lor are cate ceva in comun, amandoi afisand aceeasi fata impasibila in lupta cu absurdul existentei. Care lupta este evident pierduta, tantalaul si gogomanul incasand cu stoicism dispretul celorlalti sau sicanele destinului.

 Burlescul este deseori kitsch in ambele cazuri, cu mentiunea ca persona lui Matsumoto pare a fi mai putin narcisica decat in cazul lui Kitano. In plus, Matsumoto este mai putin aplecat spre inventarierea continutului absurdistanului inconjurator, mai degraba inclinat fiind spre generalizari simbolice in care nivelul metaforic al faptelor sa lasa citit ca atare. Abunda referintele culturale de tot felul, aluziile la subgenuri cinematografice, comics, scurte secvente animate iar stilul casei pare a se remarca printr-o serioasa doza de melodrama servita in final, martori stau cele trei pelicule semnate pana in prezent de Hitoshi Matsumoto.

Mubi

Ecouri de TIFF: "L'exercice de l'État / Ministrul" de Pierre Schoeller

Poleiala si paiete zornaitoare in fata, in spate spectrul precaritatii ("Versailles”) sau mizerii de cabinet, rufe murdare care nu se spala in familie, ci la teve in interviuri agresive cu jurnalisti cu apucaturi de rotweileri (“L’exercice de l’Etat”), cam acestea sunt premizele celor doua filme semnate pana acum de foarte talentatul regizor, scenarist Pierre Schoeller. O tensiune constanta intre realitate, iluzia acesteia si iluzoria “demascare” a ei in clisee precum dreptatea sociala, puterea politica si mai ales capacitatea acesteia din urma de a face ceva.

Allocine

Filmul Miei Hansen-Lowe, “Le père de mes enfants” mi l-a revelat accidental (afisul lui “Versailles” atarna in biroul producatorului sinucis) pe cineastul despre care nu stiam nimic. Am descoperit apoi ca imi place. Imi place felul sau de a-ti oferi tie, spectatorul, iluzia ca ai ocazia sa asisti la o scurta ridicare a cortinei care separa lumea in care traiesti de cea adapostita de culoarele, holurile si incaperile fastuoaselor palate republicane Bercy, Elysée, Matignon samd in care salasuieste politicianul. Nu degeaba filmul isi permite sa debuteze cu o secventa onirica aici, eroul principal, ministru al transporturilor se imagineaza pe sine ca fiind imensul crocodil plantat in biroul sau de lucru.

Cinepolitica 2012 (15-21 iunie) un festival nou nout

Anuntat cu grija inca de la sfarsitul lunii aprilie, Festivalul International al Filmului Politic, Cinepolitica, se tine de cuvant si isi lanseaza intr-adevar prima editie in perioada 15-21 iunie la Bucuresti cu un program destul de cuprinzator. Acesta include in primul rand o competitie de pelicule de lungmetraj (12 in total) cu tematica politica recompensate cu un trofeu al festivalului si un premiu special Cinepolitica. Festivalul este dotat cu un program de avanpremiera dedicat cineastului Costa-Gavras care are loc in perioada11-14 iunie la sala de cinema din incinta MTR. In paralel cu competitia festivalului, sunt prevazute programe speciale care vor fi gazduite de sala de cinema Elvira Popescu.

Spectatorul interesat poate gasi mai jos programul acestui festival:

Ecouri de TIFF: "The Loneliest Planet" de Julia Loktev

Dezvolt o relatie fuzionala cu filmele pe care le traduc, in sensul in care nu incetez sa le urmaresc evolutia, sa ma interesez de barometrul gustului public in ceea ce le priveste, sa caut informatii legate de curriculum-ul realizatorului, sa le tin pumnii in competitii si asa mai departe. Insa pentru “The Loneliest Planet", filmul cineastei americane de origine rusa Julia Loktev, nu am dezvoltat acest sentiment. Talentul realizatoarei a fost apreciat cu ocazia mai multor competitii, primul ei film, documentarul autobiografic “Moment of Impact” a castigat premiul pentru regie la festivalul de la Sundance in 1998, in timp ce primul ei lungmetraj de fictiune “Day Night, Day Night” (2006) a fost remarcat si premiat la festivalul de la Cannes.

Dream factories

Ecouri de TIFF-"The End of the Night/Yoru ga owaru basho" de Daisuke Miyazaki

“The End of the Night/Yoru ga owaru basho” (2011) in regia lui Daisuke Miyazaki este filmul din competitie pentru care am facut cele mai multe eforturi, obligata fiind sa renunt la o prima ocazie de a-l vedea, revenind cu incapatanare si remaniind programul de vineri 8 iunie pentru a putea in sfarsit vedea aceasta pelicula. Nefericita proiectie, cu probleme tehnice care au mancat mare parte din timpul alocat grabitei sesiuni de Q&A cu tanarul cineast japonez.

Jurnal de TIFF ziua 10 - … si-am pus punct acestei editii TIFF

Pentru mine festivalul se incheie aici, cu regret, ar mai fi fost deja inca destule filme de vazut si in aceasta ultima zi din programul festivalului. Tarziu, dupa ce proiectiile din ziua a 9-a s-au incheiat, m-am uitat pe situl TIFF sa vad cum sta treaba cu premierea filmelor aflate in competitie. An de an evit cu consecventa atat ceremonia de deschidere cat si pe cea de final, cu toate acestea decizia juriului ma intereseaza. Nu fac parte din carcotasii care vad mereu in competitiile editiilor anterioare lucruri mai bune, “anul asta e de rau, frate”. Nici nu-mi place sa spun ca filmul X este ratat, prost, duda numai pentru ca mintea mea nu-l accepta si gusturile mele nu-l imbratiseaza. Si, desi optiunea mea personala pentru Trofeul Transilvania a fost din start “Oslo, 31. August”, stiind doar ca decizia unui juriu oricat de mic este o treaba de compromis, voiam sa vad incotro urmau sa se indrepte lucrurile anul acesta.

Jurnal de TIFF ziua 6: “Á annan veg/Either Way” de Hafsteinn Gunnar Sigurðsson

Am ratat cateva pelicule din competitia TIFF de anul acesta, insa a priori-urile mele privitoare la cinematograful islandez m-au impins cum necum sa vad lungmetrajul semnat de Hafsteinn Gunnar Sigurðsson “Á annan veg / Either Way” (2011).

Cineblog

Jurnal de TIFF ziua 6: “Hahithalfut / The Exchange” de Eran Kolirin

A fost odata  un om obligat sa iasa din rutina zilnica si sa se intoarca acasa intr-un moment cu totul diferit de cel impus de programul zilnic. Acasa unde nu este inca nimeni, unde zgomotele obisnuite sunt inlocuite de  bazaitul frigiderului, iar in salon lumina cade cu totul altfel pe covor si canapea. Omul este atat de coplesit de sentimentul penetrarii intr-un alt univers, o alta casa, o alta viata, de contactul cu lucruri pe care nu le recunoaste, incat progresiv incepe sa produca el insusi atfel de accidente in cotidianul sau, probabil ca sentimentul instrainarii si al suprarealitatii unor locuri precum parkingul, curtea interioara, cutiile cu scrisori il fascineaza.

The Match Factory

Jurnal de TIFF ziua 6: “Marécages/ Wetlands” de Guy Edoin

Selectionat la festivaluri precum cel de la Venetia, Toronto, Vancouver si Chicago, lungmetrajul de debut al tanarului cineast canadian Guy Edoin este unul dintre filmele aflate in competitia “grea” a TIFF.

Povestea cu iz autobiografic, ca mai toate povestile de debut m-a intrigat prin alura ei foarte clasica, genul de lucratura bine facuta, cu secvente rotunde si indelung cantarite de catre un cineast minutios, care nu-si doreste sa propuna spectatorului o abstractiune meditativa filmata la tara. Dusa de valul experientelor cinematografice de tot felul, prima mea reactie a fost, spre rusinea mea, un fel de “ce-o fi cautand un astfel de film in competitie?” Nu m-am simtit apoi deloc in largul meu.

Allmovie.com

Jurnal de TIFF ziua 4: “Kuma/ A doua sotie” de Umut Dag

Despre regizorul austriac de origine kurda, Umut Dag, nu stiu mare lucru: locuieste la Viena, oras in care este plasata mare parte din actiunea primului sau lungmetraj, a facut studii de business si teologie si in cele din urma s-a decis sa aplice la Academia de film din Viena ca invatacel al cineastilor Peter Patzak si Michael Haneke, are la activ trei scurtmetraje, si-a incercat mana si ca actor, a lucrat putin si pentru televiziune si cam atat.

Vazandu-i background-ul eram suta la suta convinsa ca debutul sau “Kuma” aflat in competitia TIFF de anul acesta va trata despre soarta unei familii de emigranti stabilite intr-un cartier popular din Viena, mediu pe care cineastul il cunoaste foarte bine. Am avut dreptate.

Akademie-Graz

Jurnal de TIFF ziua 4 – “De jueves a domingo / De joi pana duminica” de Dominga Sotomayor Castillo

M-am hotarat sa-mi schimb tactica postarilor cel putin atat timp cat competitia TIFF este inca de actualitate. Fac deci un salt in timp in ziua a patra zi in care am reusit sa vad in sfarsit “De jueves a domingo” (2012) lungmetrajul de debut al regizoarei chiliene Dominga Sotomayor Castillo, aflat in competitia TIFF. Filmul a fost selectat in sectiunea Cinéfondation Résidence 2010 de la Cannes si a fost realizat cu sprijinul Hubert Bals Fund.

film de culte

Filmul este o colectie de secvente, album de minivacanta in familie, probabil ultima  petrecuta impreuna.

Jurnal de TIFF Ziua 2: "The Monk/Le moine" de Dominik Moll

Allocine

O poveste sumbra ramane o fantezie incredibila cu oricat de multa cruzime ai condimenta continutul. Spectatorul o va inghiti cu atat mai multa placere cu cat nivelul irealitatii si abstractizarii este mai mare. Ansamblul trebuie sa fie radical sau sa simuleze distanta radicala de premizele realitatii (efectele speciale, turnurile neprevazute ale scenariului, lipsa de masura a personajelor ajuta la asta), altfel, jumatatile de masura sunt percepute ca “false”si “neconvingatoare”.

La categoria “Oameni si zei” TIFF propune printre altele filmul lui Dominik Moll, “The Monk / Le moine” (2011) o adaptare a romanului gotic omonim publicat in 1796 de Mathew Lewis.

Jurnal de TIFF ziua 2: “Oslo, 31. august / Oslo, August 31st” de Joachim Trier- Sentimentul imploziei controlate

Exista filme de care te apropii instantaneu, care-ti cad cu tronc din primele secvente, pe care, vorba unui comentator, ai chef sa le imbratisezi pentru ca poseda un magnetism aparte. Este experienta  pe care am trait-o inca din primele minute ale proiectiei celui de-al doilea film al lui Joachim Trier, aflat in competitia festivalului TIFF de anul acesta. O editie anterioara a festivalului mi-l revelase pe regizor, programand proiectia lungmetrajului sau de debut, un elegant alb-negru cu titlu de expozitie de arta, “Reprise”. Se vorbea mult acolo, despre scris, genialitate artistica, totul sau nimic, prietenie, onestitate artistica si succes, ba pe alocuri si despre sentimentul amoros.

Al doilea lungmetraj al lui Joachim Trier, “Oslo, 31. August” se situeaza pe o orbita putin diferita. Este genul de poveste aparent lineara care incape confortabil in 24 de ore, timp care poate concentra retrospectiva unei intregi vieti. Viata lui Anders mai precis, care la 34 de ani isi incheie tratamentul pentru adictia severa la drogurile de tot felul si incearca fara convingere sa-si repuna viata pe picioare, mai mult impins de relatia cu ceilalti decat de propria dorinta de a o lua de la capat.

Jurnal de TIFF ziua 2 - "A Simple Life" de Ann Hui

Este unul dintre filmele pe care le asteptam cu nerabdare, m-am bucurat ca programul mi-a permis sa-l vad intr-o sambata dimineata, intr-o sala imensa si aproape goala, filmul acesta se cere vazut intr-o astfel de atmosfera. Pentru mine, Ann Hui, una dintre rarele regizoare hongkong-eze care au reusit sa se impuna pana acum, inseamna in primul rand “Boat People” (1982) (nu incetez sa sper ca intr-o zi voi vedea frumosul “Night and Fog” la cinema). Sunt atrasa de retinerea omniprezenta cu care ea cultiva povestile adevarate, delicatetea cu care manipuleaza cotidianul si melancolia tonica pe care o induc peliculele sale.

downbox.me

Jurnal de TIFF Ziua 1: "Beast" de Christoffer Boe

Cinematografic vorbind, Danemarca este o tara mica, nu este de mirare ca veti intalni aproximativ aceiasi actori in filmele care alcatuiesc impresionanul “Focus” danez de anul acesta. Este de exemplu putin destabilizant sa-l vezi pe Nikolaj Lie Kaas jucandu-l pe faimosul showman Dirch Passer si apoi imbarcandu-se in filmul lui Christoffer Boe in rolul lui Valdemar, un barbat putin cam abulic care-si inseala nevasta fara convingere, Tot cinematografic vorbind, daca lumea cinema-ului danez e mica, stilurile regizorale sunt atat de diferite, incat focusul mai sus mentionat este o adevarata aglomeratie de stiluri si idei.

Dar sa revin la “Beast”... Filmul acesta ar putea concura in primul rand la titlul de cel mai interesant afis al festivalului.

Twitch

Jurnal de TIFF ziua 1: “Dirch/ Funny Man/ Comediantul” de Martin Zandvliet

Despre biopicuri numai bine. Ai mereu de-a face cu proiecte ambitioase, care presupun multa energie si un set de actori versatili, capabili se asume rolul unei existente de la inceput la sfarsit. Biopicul rimeaza cu dimensiunea epica, data fiind abordarea preponderent cronologica. Condus de o mana lipsita de experienta sau iubitoare a abordarilor facile, biopicul cade cu usurinta in panegiric, desi, daca ma gandesc bine, mai fiecare biopic are pe undeva o usoara aplecare spre transformarea personajului principal intr-un erou.

MUBI

Cam acelasi lucru se intampla si cu “Dirch/A Funny Man” dedicat unuia dintre comicii cei mai populari din Danemarca anilor 50-70, Dirch Hartvig Passer. Este genul de artist de varieteu care joaca, in duet cu partenerul sau de scena Kjeld, rolul tantalaului desi in secret viseaza sa puna in scena “Oameni si soareci”.

Jurnal de TIFF Ziua 1: "Weekend" de Andrew Haigh

Altadata ma temeam pentru proiectiile unui Gregg Araki programate acum ceva timp tot la cinema Victora. Reactia publicului pus fata in fata cu subiecte precum dragostea gay, viata gay, sexualitatea gay trezeau aici reactii mai mult sau mai putin agresive.

Polari Magazine

Lucrurile probabil ca s-au schimbat de vreme ce sala a fost plina la prima proiectie a lui “Weekend” in regia britanicului Andrew Haigh, un film ca mai toate filmele gay: cu gay, despre gay, discutand neincetat problemele “normalitatii” gay. Se vorbeste foarte mult despre toate acestea, incat ai impresia ca este vorba de un film educativ, dar nu. “Dezbaterile” sunt traduse intr-un limbaj firesc, iar ceea ce se intampla pe langa, adica sexul, plimbarile nocturne, mersul in club, intalnirile cu prietenii hetero sunt toate suta la suta oneste.

Jurnal de TIFF ziua 1: “La demora/ The Delay” de Rodrigo Plá

Rodrigo Plá mi-a atras atentia pentru prima data cu foarte mexicanul sau film despre dragoste (de orice fel, inclusiv cea mistica) si moarte care este “Desierto adentro”. N-am mai regasit accentele bunueliene ale acestei fabule intense in “La zona” vazut ulterior cu ocazia unei alte editii TIFF, care propune o altfel de poveste (o crima care are loc intr-un luxos cartier cu aer de “bunker”) si o morala mult diferita. Plá revine cu o alta perspectiva in “La demora”, o pelicula care reia cumva in cheie moderna “Balada lui Narayama”: Maria isi iubeste tatal, Augustin, care prezinta un inceput de Alzheimer, dar si pe cei trei copii pe care si-i creste cu multa greutate singura. Femeia isi abandoneaza tatal intr-un parc incercand astfel sa forteze mana autoritatilor care poseda putine locuri in stabilimentele publice pentru batrani. 

Jurnal de TIFF ziua 1- “Aftershock” de Feng Xiaogang

Cultiv cateva superstitii legate de filmele pe care le vad in festival, iar una dintre ele este legata de proiectia care deschide “balul” festivalului. Anul acesta, am ales pelicula lui Feng Xiaogang, “Tangshan dadizhen/ Aftershock” (2010) o poveste de familie gravitand in jurul cutremurului monstruos care a lovit orasul Tangshan in 1976 si a lasat in urma 240.000 de morti si nenumarate alte victime de tot felul. Trebuie spus ca Feng Xiaogang se simte in largul sau in genul de film comic-urban conceput pentru televiziune si care se bucura de un important succes comercial. 

Wikipedia

Jurnal de TIFF ziua 1... se putea altfel?

Locul asta a prins un aer de inchis cu panze de paianjeni lasate de atata praf de cand nu am mai scris. Uneori ti se acreste sa scrii in gol, cel putin asa imi arata statisticile din spatele interfetei colorate. M-am suparat (ca vacarul pe sat va zice stiu eu cine) si-am lasat balta scrisul pentru o vreme. Nu si filmele, cartile cu si despre filme, scenariile, cronicile altora, siturile dedicate cinema-ului, festivalurile de aici si de aiurea. Le comentez probabil in barba si in surdina si nu ma aude nimeni, poate ca uneori e mai bine asa. 

Nu puteam insa sa ignor fesrtivalul de cinema TIFF, ajuns la cea dea 11-a editie, pentru care de ani de zile imi iau concediu si vin sa petrec cele 10 zile reglementare la Cluj. Anul acesta insa, carantina ocazionata de partea de traducere a fost mai lunga decat prevazut, s-a trezit apetitul lumii pentru filme nu atat lungi cat ingrozitor de vorbite. Din surse neoficile pot spune ca mai toti traducatorii inhamati la masinaria TIFF au mormait, blestemat in barba ldate ffind multele fraze  pe care au trebuit sa le traduca sau, mai nou, sa le adapteze. Ca atare, nu am avut pur si simplu timp sa pun vreo postare anuntatoare a festivalului, sa fac recomandari, sa ma lansez macar intr-o organizare a programului meu de proiectii.