Jurnal de TIFF - 3.06 - "The Living End" / "Goana dupa moarte" a lui Gregg Araki

Sursa: Wikipedia

Sa va spun cum a fost cu proiectia lui "The Living End", un film al lui Gregg Araki din 1992. Va intrebati desigur ce are un film de la inceputul anilor 90 cu TIFF-ul din 2008. Pai are, filmul a fost prezentat in versiune remixed and remastered la sectiunea "fara limite". Am intrat la proiectie fara sa stiu ca filmul era din 92 si inca de la inceput mi s-a parut ceva in neregula: povestea celor doi gay detectati ca fiind seropozitivi nu are nimic socant in sine, dar FUNDALUL, da. Daca mai puteti, vedeti filmul si vedeti cit de diferita este America din filmul lui Araki de felul in care apare ea acum in inceputul de secol XXI. Ceea ce m-a socat a fost nu atit relatia sexuala dintre Jon si Luke, necunoscutul in jeansi rupti si haina de piele care seamana ingrozitor cu James Dean (astazi demodat), ci faptul ca acesta din urma scrie pe toate zidurile "Fuck the system". Imi fac deci un mare mea culpa, situatia politica de atunci (ura impotriva republicanilor de la Casa Alba este de inteles, daca stii ca politicienii au preferat mult timp sa inchida ochii desi SIDA devenise aproape o pandemie) si conditia homosexualului de rind in SUA era departe de cea de astazi. 

In rest, filmul include absolut toate temele dragi filmelor cu si despre gay ("noi sintem diferiti de ei" spune necunoscutul seropozitiv amantului sau si el seropozitiv, "lasa-l dracului" ii spune Jon amantului sau atunci cind in plina strada un musculos skin ii ridiculizeaza, etc). Ce mi s-a parut incongruu a fost Luke (Mike Dytri), cel care traieste clipa si nu are curajul sa se sinucida. Obsesiile lui sado maso combinate cu deviza "carpe diem" si cu doza de nebunie care-l face sa-i spuna lui Jon "te iubesc mai mult decit viata" (viata lui Jon, se intelege) nu prea m-au convins. Jon este interpretat de catre Craig Gilmore (cunoscut mai ales pentru rolurile sale in ceea ce se numeste azi in cartile de istorie a cinematografului New Queer Cinema, vezi "The Living End" si "Totally Fucked Up", ambele semnate de Araki) , actorul care urma sa moara la putin timp dupa terminarea filmarilor si caruia ii este dedicat filmul. Jon este tipul de "fag" intelectual si putin depresiv care poseda insa doza de autoironie care il salveaza de a fi patetic. Luke si Jon fac un cuplu interesant, relatia dintre ei este filmata cu foarte mula decenta de catre Araki.

Sursa: SilentVolume

Continui totusi sa cred ca "The Doom Generation" (1995) este un Araki mai incisiv decit nebunul asta de necunoscut cu pantalonii lui rupti si pectoralii lui bronzati care pare a cobori direct din paginile de publicitate din "Têtu".

Imensul soare rosu care invadeaza orizontul, plaja, oceanul si-i inghite pe cei doi amanti este pur si simplu sfirsitul perfect.

Sursa: GayInterestFilms

Daca va hotariti sa urmariti cumva filmul lui Araki, incercati sa-l vedeti la pachet cu "Thelma and Louise" (1991) pentru road movie, s-o gasi intr-o zi un critic de cinema care sa vorbeasca mai pe larg despre dorinta de evazionism a filmelor din anii 90.

N.B: In ceea ce ma priveste, am scris acest post pentru a protesta in felul meu impotriva afirmatiilor de genul 

"Nu cred ca ma mai duc la nici un film din festivalul asta. Nu inteleg ce e cu toate filmele astea homosexuale. Mi-a facut greata, daca am ajuns sa vad cum doi barbati fac dragoste, s-a intors lumea cu fundul in sus"

... si uite-asa vine Apocalipsa.